Desktop vs Mobile

With an ever growing percentage of browsers on mobile devices having a responsive site in this day and age is a necessity not a luxury.

 

Asociația Culturală ”Mediașul nostru” se implică în salvarea unei biserici din județul Alba

Asociația Culturală ”Mediașul nostru” se implică în salvarea unei biserici din județul Alba

11.04.2018
Categorie: Știri

Asociația Culturală ”Mediașul nostru” în parteneriat cu Primăria Comunei Sohodol din județul Alba organizează spectacolul caritabil ”S.O.S. Biserica din Valea Verde!”. Evenimentul va avea loc duminică, 15 aprilie 2018, ora 16, și este găzduit de Restaurantul Bâlea din Câmpeni. Satul Valea Verde este situat pe cumpăna de ape a râurilor Arieșul Mic și Crișul Alb, la o altitudine cuprinsă intre 800 și 1000 de metri. Biserica din sat datează din jurul anului 1822 și are hramul “Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil”. Inițial, aceasta era o construcție de mici dimensiuni, în totalitate din lemn și acoperită cu șindrilă. În anul 1891, biserica și-a schimbat structura arhitecturală, clădirea fiind extinsă, iar pereții din lemn tencuiți. Acoperișul a fost refăcut, tot cu șindrilă, in jurul anilor 1975–1980. Înainte de începutul anilor `90, la biserica au fost făcute ultimele intervenții, acoperișul fiind învelit cu tablă. Trecerea timpului și-a pus amprenta și asupra lăcașului de cult, aflat azi într-o avansată stare de degradare. Biserica are nevoie de intervenții de racordare la electricitate, pietruirea drum de acces, împrejmuire, amenajare grup sanitar, consolidare fundație, drenaj în jurul bisericii, revizuire acoperiș, jgheaburi și burlane, renovare fațade, înlocuire ferestre, înlocuirea pridvorului de cărămidă cu unul din lemn, cel existent fiind desprins de corpul central al bisericii și racordare la o sursă de apă.