Toate grădinițele din Mediaș vor funcționa în luna iulie

de: Ring Radio
0 Comentarii

Toate cele șapte grădinițe de pe raza municipiului Mediaș vor fi deschise în luna iulie. Serviciul Învățământ din cadrul municipalității a primit 60 de cereri din partea părinților, astfel încât toate grădinițele din municipiu vor fi deschise în această lună. Potrivit responsabililor Primăriei Mediaș, există posibilitatea ca grădinițele să rămână deschise și pe parcursul lunii august, în cazul în care vor exista cereri din partea părinților. Funcționarea acestora se va face cu respectarea tututor măsurilor impuse de epidemia de coronavirus, regulile fiind extrem de clare. Astfel, potrivit municipalității medieșene, preșcolarii vor desfășura doar activități recreative efectuate preponderent în aer liber cu efectuarea contactului strâns între copii și a jocurilor care presupun apropierea între aceștia la mai puțin de doi metri. În spațiile închise se va asigura o suprafață de minimum 4,5 metri pătrați pentru fiecare copil. Pe de altă parte, grădinițele din Copșa Mică nu vor fi deschise în perioada verii. Decizia a fost luată în urma unei întâlniri la care au participat conducerile Primăriei Copșa Mică, a unităților de învățământ, dar și părinți din oraș. În cantina Liceului Tehnologic “Nicolae Teclu” din Copșa Mică a avut loc, zilele trecute, întâlnirea cu părinții care au făcut cerere pentru înscrierea copiilor la acțiuni recreative în grădiniță, pe timpul verii.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii