Deprecated: implode(): Passing glue string after array is deprecated. Swap the parameters in /var/customers/webs/protectmed/radioring.ro/wp-content/themes/soledad/functions.php on line 165 Deprecated: implode(): Passing glue string after array is deprecated. Swap the parameters in /var/customers/webs/protectmed/radioring.ro/wp-content/themes/soledad/functions.php on line 165

Pierderi grele: Gaz Metan merge la CFR Cluj fără Marius Constantin și Sergiu Buș

de: Ring Radio
0 Comentarii

Marius Constantin, căpitanul echipei Gaz Metan Mediaș, a încasat cartonașul roșu în meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-2, din cadrul etapei a șasea a play-off-ului Ligii 1, și va rata meciul cu liderul CFR Cluj. Totul a plecat de la atacantul Sergiu Buș, care l-a înjurat pe unul dintre arbitrii asistenți, fiind eliminat. Marius Constantin, înlocuit încă din minutul 37 din motive medicale și aflat pe banca de rezerve, a reacționat după eliminarea lui Sergiu Buș și, la rândul său, a aruncat cuvinte grele arbitrilor, motiv pentru care a văzut și el cartonașul roșu. Astfel, atacantul Sergiu Buș și căpitanul Marius Constantin vor lipsi cel puțin în etapa următoare, când Gaz Metan Mediaș va întâlni liderul CFR Cluj. Partida este programată luni, 13 iulie, de la ora 21, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj. Rămâne de văzut câte etape de suspendare vor primi cei doi fotbaliști din partea Comisiei de Etică și Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal. La finalul partidei de la Mediaș, Sergiu Buș și-a cerut scuze față de brigada de arbitri.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii