Miercuri dimineața în jurul orei 3.30, în Dumbrăveni, polițiștii formațiunii rutiere din cadrul Poliției Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Zorilor de către un localnic în vârstă de 34 de ani. În urma testării conducătorului auto cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost unul pozitiv la substanțele THC-5 Cannabis și Cocaină. Astfel, șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în corp. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni.