Ședință la Consiliul Local Mediaș

de: Ring Radio
0 Comentarii

Un număr de 16 proiecte de hotărâre se află pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Mediaș, programată la începutul săptămânii viitoare. Printre cele mai importante se află un proiect de hotărâre privind realizarea proiectului „Soluții informatice integrate pentru simplificarea procedurilor administrative, reducerea birocrației și îmbunătățirea organizării instituționale”și asigurarea resurselor financiare necesare implementării proiectului, un alt proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării  bugetului propriu de venituri și cheltuieli al Municipiului Mediaș și a bugetelor unor instituții și servicii publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, precum și rectificarea listei obiectivelor de investiții și a programului de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare pe anul 2020 și proiectul de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetare a Municipiului Mediaş pe trimestrul II 2020. Aleșii medieșenilor vor discuta la ședința acestei luni și un proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuințe pentru tineri construită prin ANL în regim de închiriere, proiectul de hotărâre privind constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „NORD TRANS”, un proiect care se referă la aprobarea listei cu persoanele căsătorite care formează familii cu domiciliul în Mediaş şi satul aparţinător Ighişu Nou care au împlinit sau vor împlini 50 de ani de căsătorie în cursul anului 2020 și un proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unor servicii specializate de consultanță, asistență și reprezentare juridică. Ședința din această lună a Consiliului Local Mediaș este programată luni, 27 iulie, de la ora 16 și se va desfășura în sistem de videoconferință.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii