Creșterea numărului de cazuri noi de coronavirus pare să fi prins o direcție care cu greu poate fi stopată. Joi au fost anunțate 1112 cazuri de persoane pentru prima dată cu virusul SARS-COV-2, o creștere de peste 10% față de ziua de miercuri. Din fericire, în secțiile ATI s-a înregistrat o scădere a numărului de pacienți critici. Numărul de teste efectuate în spitalele din România a fost mare, de aproape 21.500 de teste, iar procentul de incidență a testelor pozitive a urcat la peste 5%. În județul Sibiu, au fost anunțate 5 noi cazuri de coronavirus, aici fiind semnalate până miercuri 60 de persoane decedate. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.030.692 de teste. Dintre acestea 20.085 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.107 la cerere. Pe teritoriul României, 250 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 816 persoane se află în izolare instituționalizată.De asemenea, 1.334 de persoane se află în carantină la domiciliu.
Postarea anterioară