Epidemia de coronavirus a dat peste cap mai multe formații din Liga I, atât din play-off, cât și și play-out. Antrenorul Gazului Metan, Dușan Uhrin, a spus în cadrul unei conferințe de presă că în acest moment competiția nu mai este corectă și crede că Federația Română de Fotbal ar trebui să ia decizia ca nicio formație din Liga I să nu retrogradeze în acest sezon. Uhrin s-a referit și la formația Dinamo București, pe care a antrenat-o până în primăvara acestui an, una dintre cele mai afectate formații din punct de vedere al infecțiilor cu coronavirus, întreg lotul fiind introdus în carantină în urma deciziei Direcției de Sănătate Publică. De asemenea, Uhrin a spus că trebuie găsite urgent cele mai bune soluții pentru ca atât jucătorii cât și conducătorii echipelor să fie în siguranță. În opinia antrenorului de la Gaz Metan, sezonul actual din Liga I trebuie să se încheie pe teren, însă nicio formație să nu retrogradeze.
Postarea anterioară