Contract de peste 50 de milioane de lei pentru modernizarea transportului electric din Mediaș

de: Ring Radio
0 Comentarii

Proiectul de aproximativ 11 milioane de euro pentru modernizarea transportului public din municipiul Mediaș a mai trecut de o etapă. Municipalitatea locală a semnat, recent, un contract în valoare de 51,5 milioane de lei. Contractul reprezintă a doua etapă a proiectului intitulat „Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseelor de transport public electric din municipiul Mediaș”, în valoare totală de 11 milioane de euro. Acesta a fost câștigat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară trei. În cadrul proiectului se vor derula mai multe lucrări care se referă atât la modernizarea mijloacelor de transport cât și la prelungirea rețelelor de troleibuze. Astfel, vor fi achiziționate 3 troleibuze noi, vor fi modernizați aproape 19 kilometri de cale simplă pe lungimea rețelei de contact existentă și va fi extinsă cu 14,3 kilometri rețeaua de contact pe strada Stadionului, strada Avram Iancu și strada Moșnei până la Heleșteul de la ieșirea spre Moșna. Proiectul mai prevede realizarea unui sistem de ticketing, modernizarea sistemului de management al traficului prin semaforizare inteligentă pe traseul mijloacelor de transport în comun și reabilitarea a 4 poduri. Este vorba despre pasajul peste calea ferată din Piața Andrei Șaguna, podul peste pârâul Ighiș, podul peste pârâul Moșnei și podul de pe strada Aurel Vlaicu. Proiectul, finanțat în cadrul Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 privind reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane se numește “Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseelor de transport public electric din municipiul Mediaș” și urmează să fie implementat în următoarele 18 luni.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii