Parteneriat între Primăria Mediaș și CNAIR pentru construcția șoselei de centură a municipiului

de: Ring Radio
0 Comentarii

Consilierii locali din Mediaș au aprobat, la cea mai recentă ședință, hotărârea privind încheierea unui parteneriat de implementare între municipiu și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru realizarea șoselei de centură a municipiului de pe Târnava Mare. Potrivit documentației aprobate de consilierii locali medieșeni, viitoarea șosea de centură a orașului se desprinde din Drumul Național 14 la kilometrul 50+500 de metri, pe malul drept al râului Târnava Mare. În proiect au fost prevăzute două pasaje peste calea ferată, două poduri peste râul Târnava Mare și un viaduct. De asemenea, sunt proiectate două intersecții de nivel cu Drumul Național 14, două intersecții giratorii cu Drumul Național 14A și un drum local. Din lungimea totală de 8,4 kilometri a șoselei de centură, podurile și pasajele însumează 1,1 kilometri. Odată cu realizarea șoselei de centură, spun inițiatorii proiectului, se vor rezolva problemele legate de suprapunerea rețelei stradale a municipiului Mediaș cu traseele drumurilor naționale pentru fluxurile de tranzit.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii