Numărul cazurilor noi de Covid-19 a trecut din nou de 1.000, potrivit ultimului bilanț al autorităților. Marți, autoritățile centrale au comunicat un număr de 1.136 de cazuri noi, fiind raportate, totodată, 41 de decese ale persoanelor infectate cu noul coronavirus. Toți pacienții care au murit mai aveau și alte comorbidități. Până marți, 8 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 97.033 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. 40.838 de pacienți au fost declarați vindecați și 12.590 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.199. Dintre acestea, 460 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.966.290 de teste. Autoritățile sibiene au anunțat, marți, 26 de persoane care s-au infectat cu coronavirus, în județul nostru. Totodată, s-a înregistrat un nou deces în rândul pacienților infectați cu Covid-19. Pacientul care a murit în urma infecției cu Covid-19 avea 92 de ani și suferea și de alte comorbidități. În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, un număr de 1612 de persoane, dintre care 1.502 adulți și 110 copii. Până marți, 1.103 persoane s-au vindecat după infectarea cu coronavirus, iar 92 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. În județul nostru sunt în monitorizare un număr de 796 de persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 84 de persoane în izolare la domiciliu.