Polițiștii au dat zeci de amenzi pe Drumul Național 14

de: Ring Radio
0 Comentarii

Luni între orele 10-14, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene împreuna cu cei din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică, sub coordonarea directă a Serviciului Rutier Sibiu, au organizat o acțiune pe Drumul National 14 pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație rutieră. Cu aceasta ocazie au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9.000 de lei. Între orele 11 și 13, polițiștii au acționat în principal pentru combaterea principalei cauze de producere a accidentelor de circulație rutieră pe drumurile naționale, mai exact viteza. Astfel, în doar două ore, polițiștii au depistat 22 de conducători de vehicule care nu au respectat regimul legal de viteză, 8 dintre aceștia au circulat cu viteză de peste 50 de kilometri/oră peste limita maxima admisă, fiind dispusă măsura reținerii permisului de conducere și suspendarea dreptului de conducere pentru 90 de zile. Totodată, a fost descoperit și un șofer care a circulat sub influența băuturilor alcoolice, aparatul indicând valoarea de 0,28 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, precum și un alt conducător auto care pe raza localități Ruși a efectuat manevra de depășire peste marcajul simplu continuu și cel pietonal.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii