România se apropie de 5.000 de cazuri zilnice de coronavirus

de: Ring Radio
0 Comentarii

Un nou record de cazuri Covid-19 s-a înregistrat, ieri, în România. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, ieri, un număr de 4.848 de noi îmbolnăviri cu coronavirus dintr-un număr total de 37.025 de teste, fiind cel mai mare număr de cazuri depistate într-o singură zi de la debutul pandemiei. Până ieri, 21 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 191.102 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 137.835 de pacienți au fost declarați vindecați. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.250. Dintre acestea, 766 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.927.096 de  teste. Numărul cazurilor noi de Covid-19 a crescut și în județul Sibiu. Prefectura a anunțat ieri că s-au înregistrat 130 de cazuri noi, iar trei persoane au decedat din cauza infecției cu noul coronavirus. În județul nostru, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, un număr de 3.807 de persoane, dintre care 3606 adulți și 201 copii. Până ieri s-au vindecat 2.204 de persoane, iar 163 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. În monitorizare se află în prezent un număr de 1.541 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 528 persoane în izolare la domiciliu.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii