Poliția Mediaș nu eliberează cazier judiciar în această săptămână

de: Ring Radio
0 Comentarii

În această săptămână, între 26 și 30 octombrie, activitatea de eliberare a certificatului de cazier judiciar de către ghișeul din cadrul Poliției Municipiului Mediaș este suspendată. În cazul în care în această perioadă eliberarea unui cazier judiciar este necesară, cei interesați se pot adresa ghișeului din municipiul Sibiu, după următorul program: luni, marți, joi și vineri între orele 8.30-13.30, iar miercurea între orele 13-18. Reprezentanții poliției sibiene precizează faptul că prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus reprezintă una din priorități, iar în acest context oamenilor le este reamintit că pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar de la ghișeul aflat la reședința I.P.J. Sibiu din strada Revoluției numerele 4-6, sunt alocați doi lucrători timp de 5 ore, cu posibilitate de prelungire dacă este nevoie. Solicitanților de cazier judiciar le este recomandat să folosească acest interval de timp și să evite aglomerările, mai ales la deschiderea programului. Timpul maxim de eliberare a unui certificat de cazier judiciar este de 5 minute, inclusiv cu completarea cererii.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii