Municipiul Mediaș, foarte aproape Scenariul Roșu

de: Ring Radio
0 Comentarii

Cel mai probabil începând de mâine, municipiul nostru va intra în scenariul roșu. Acest lucru se va întâmpla în condițiile în care rata de incidență va trece de 3 la 1.000 de locuitori. Potrivit informațiilor oferite miercuri de către Prefectura Sibiu, rata incidenței a ajuns la 2,97, iar astăzi va trece, cel mai probabil, de 3, în condițiile în care la ultima raportare a  autorităților județene au fost anunțate 10 noi cazuri de persoane infectate cu coronavirus în orașul nostru. În situația în care Mediașul va trece în scenariul roșu, reglementările actuale prevăd impunerea unei serii  de restricții pentru următoarele 14 zile. Concret, printre măsurile ce vor fi luate la nivelul municipiului se numără trecerea tuturor instituțiilor de învățământ din orașul nostru la cursuri exclusiv online. În același timp, activitatea cu publicul a operatorilor economici de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor va fi interzisă. Se va permite însă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective. De asemenea, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc va fi interzisă.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii