Un șofer beat a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat cu mașina într-un stâlp. S-a întâmplat pe Drumul Națioanl 14, în localitatea în Axente Sever. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 34 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a izbit de un stâlp. În urma evenimentului s-au înregistrat doar pagube materiale. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 0,51 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Postarea anterioară