Două tone de articole pirotehnice, confiscate în Copșa Mică

de: Ring Radio
0 Comentarii

În Ajunul Crăciunului, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descoperit în trafic, pe Drumul Național 14, în Copșa Mică, un timișorean în vârstă de 46 de ani, angajat al unei societăți comerciale autorizate din Timiș, care transporta 2.000 de kilograme de articole pirotehnice pentru anumite societăți beneficiare. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că respectivele societăți nu au comandat articolele pirotehnice transportate. Articole pirotehnice erau din categoriile F1, F2, F3, F4, P1 si T1. Bunurile au fost indisponibilizate, în vederea confiscării. Valoarea acestora este estimată la suma de 60.000 de lei. Polițiștii efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii care se referă la desfășurarea de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. Poliţia Română a demarat, la data de 23 noiembrie 2020, acţiunea naţională „Foc de Artificii”, fiind continuate și în acest an, activitățile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii