3 centre de vaccinare anti COVID vor funcționa la Mediaș. Gheorghe Roman: Categoric mă voi vaccina

de: Ring Radio
0 Comentarii

Un număr de trei centre de vaccinare anti COVID vor funcționa în municipiul Mediaș. Unul dintre centre va fi amenajat la Sala Sporturilor „Octavian Șerban”, unul la sala de sport a Școlii Gimnaziale 5 din municipiu, iar al treilea la fosta Casă de Oaspeți de pe strada Cuza Vodă. Centrul de vaccinare de la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” va fi pregătit până la sfârșitul acestei săptămâni, iar celelalte două până la finele acestei luni. Edilul șef al municipiului de pe Târnava Mare, Gheorghe Roman, a spus că în ultimele săptămâni a fost întrebat des dacă se va vaccina și a răspuns că atunci când va fi posibil acest lucru, se va vaccina. Cele trei centre de vaccinare din Mediaș vor deservi și o parte dintre localitățile din nordul județului Sibiu. Este vorba despre Blăjel, Bazna, Dârlos, Brateiu, Micăsasa, Șeica Mică, Axente Sever, Valea Viilor, Târnava, Moșna, Șeica Mare și Copșa Mică.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii