Începând cu luna decembrie, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 208, s-a modificat plafonul maxim de venituri/membru de familie până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței. Acesta a fost majorat de la 750 de lei pe lună /membru de familie la 800 lei pe lună/membru și, prin urmare, mai multe familii s-ar putea înscrie în criteriile legale pentru a primi acest sprijin financiar. Modificarea se aplică persoanelor care solicită acest ajutor pentru încălzirea locuinței, indiferent dacă se încălzesc cu gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri. Cuantumul acestui ajutor variază în funcție de veniturile/membru de familie.