Aleșii locali din municipiu se reunesc vineri după amiaza în cadrul ședinței ordinare a lunii ianuarie. Pe ordinea de zi se află un număr de 32 de proiecte de hotărâre, printre cele mai importante fiind un proiect de hotărâre privind alegerea viceprimarului municipiului Mediaş, un proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Mediaș și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Mediaș, începând cu data de 1 ianuarie 2021, un alt proiect de hotărâre privind reorganizarea unor instituții publice de interes local prin fuziune prin absorbție de către Municipiul Mediaș și reorganizarea aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Mediaș sau proiectul de hotărâre privind repartizarea unei locuințe pentru tineri construită prin ANL în regim de închiriere. Tot la ședința din această luna va fi discutat proiectul de hotărâre privind acordarea de suport și sprijin persoanelor vârstnice, cu domiciliul în Mediaş şi satul aparţinător Ighişu Nou, care vor împlini 80 de ani de viață pe parcursul anului 2021, în vederea creșterii calității vieții, proiectul de hotărâre privind premierea familiilor cu domiciliul în Mediaş şi sat aparţinător Ighişul Nou care vor împlini 50 de ani de căsătorie în cursul anului 2021 și proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului de hotărâre privind reorganizarea Direcției de Asistență Socială Mediaș. Tot la ședința din această lună va fi discutat și proiectul de hotărâre privind desemnarea consilierilor locali din cadrul Consiliului Local al Municipiului Mediaș care vor face parte din Comisia de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale Secretarului general al Municipiului Mediaș. Ședința din această lună a Consiliului Local Mediaș este programată vineri, 29 ianuarie, de la ora 16, în sala de ședință “Daniel Thellmann” din cadrul municipalității.
Postarea anterioară