1.313 cazuri de COVID în țară, 44 în județul Sibiu

de: Ring Radio
0 Comentarii

Numărul cazurilor noi de coronavirus, înregistrate la nivel național, a scăzut. De duminică până luni au fost raportate 1.313 astfel de cazuri noi, față de 1.825, înregistrate de sâmbătă până duminică. În acest interval au fost efectuate 5.801 teste RT-PCR (4.033 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.768 la cerere) și 3.194 de teste rapide antigenice. Luni, Grupul de Comunicare Strategică a raportat 67 de decese cauzate de COVID-19. Până luni, 1 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 730.056 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 675.767 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 18.402 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.895. Dintre acestea, 971 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.449.538 de  teste RT-PCR și 121.305 teste rapide antigenice. 44 de sibieni au fost testați pozitiv, de duminică până luni, cu noul coronavirus. La nivelul județului, s-au efectuat 117 teste. De asemenea, în acest interval a fost raportat un deces cauzat de COVID-19. În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate pozitiv în urma testării cu noul coronavirus 18.496 de persoane. Până luni s-au vindecat 13.325 de persoane, iar 654 persoane au decedat. În prezent, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare 1.168 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 339 de persoane în izolare la domiciliu.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii