Mai puțin de 3% dintre cadrele didactice din județul Sibiu s-au vaccinat, până acum, anti-COVID

de: Ring Radio
0 Comentarii

2.79% dintre cadrele didactice din județul Sibiu s-au vaccinat, până ieri, conform datelor Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. În cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare, din cei 4.443 de profesori din județ doar 124 s-au imunizat. Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu, a precizat, pentru Sibiu100%, că sunt înscrise pe platforma pentru vaccinare 2.202 cadre didactice, dintre care aproximativ jumătate, respectiv 1.217 sunt programate pentru imunizare. De altfel, din cele 480 de persoane ce fac parte din cadrul personalului didactic auxiliar, 272 sunt înscrise pe platformă și 148 s-au programat până acum. Opt dintre ele au reușit să se imunizeze. În ceea ce privește personalul nedidactic din județ, în număr de 1.278, doar 11 astfel de cadre s-au vaccinat. 210 sunt programate pentru vaccinare, din cele 471 înscrise pe platformă. În 8 februarie începe cel de-al doilea semestru al anului școlar 2020 – 2021. În municipiul Sibiu, conform datelor primite de la Prefectură, școala va începe, fizic, doar pentru copiii de grădiniță și elevii din clasele I-IV, VIII și XII.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii