72 de decese au fost înregistrate, de sâmbătă până duminică, pe teritoriul României. De asemenea, în acest interval, au fost raportate 1.975 de cazuri noi de coronavirus, conform reprezentanților Grupului de Comunicare Strategică, dintr-un total de 11.949 de teste RT-PCR (6.383 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.566 la cerere) și 3.594 de teste rapide antigenice. Până duminică, 7 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 745.318 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 691.377 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 18.881 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.373. Dintre acestea, 966 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.581.731 de teste RT-PCR și 160.687 de teste rapide antigenice. 17 sibieni infectați cu noul coronavirus sunt în stare gravă, fiind internați la ATI. Conform Prefecturii Sibiu, de sâmbătă până duminică, 33 de cazuri noi de COVID, din 213 teste, și cinci decese au fost înregistrate în județ. În județul nostru, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate pozitiv 18.802 persoane. Până duminică s-au vindecat 13.542 de persoane, iar 671 au decedat. În prezent, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare 1134 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 412 persoane în izolare la domiciliu.
Postarea anterioară