Tot mai departe de play-off: FC Botoșani vs Gaz Metan Mediaș

de: Ring Radio
0 Comentarii

Gaz Metan a pierdut la limită, scor 2-1, partida disputată luni seara în deplasare cu FC Botoșani și se îndepărtează tot mai mult de locurile de play-off. În minutul 4 al partidei de la Botoșani, Ronaldo Deaconu a căzut în careul de 16 metri, dar centralul Lucian Rusandu a lăsat jocul să continue. Peste zece minute, Luis Nițu a ratat preluarea și-a prelungit mingea în careul de 16 metri iar portarul formației gazdă a ieșit și a blocat mingea. La cealaltă poartă șutul lui Jonathan Rodriguez din minutul 24 a fost deviat și a trecut pe lângă poartă. Peste alte două minute, Răzvan Pleșca a respins șutul lui Hervin Ongenda. La trei minute de la reluarea jocului, șutul lui Enriko Papa l-a lovit în mână pe Mihai Velisar în careul de 16 metri, iar centralul a indicat punctul cu var. Gaz Metan a avut șansa egalării în minutul 62, dar lovitura de cap a lui Ondrej Baco a fost reținută de Hankic. În minutul 68, Nasser Chamed a centrat de pe partea stângă, iar Yuri Matias a înscris cu o lovitură de cap. Peste doar un minut, Mahmoud Al Mawas a fost deschis în adâncime, a pătruns printre apărătorii Gazului și l-a învins pe Răzvan Pleșca. În minutul 90, Gaz Metan a avut șansa egalării după o lovitură liberă, însă Yuri Matias și Ondrej Baco, aflați în careul de 16 metri nu au reușit niciunul să șuteze și să prindă cadrul porții, iar partida s-a încheiat cu victoria la limită a formației gazdă. În urma acestei înfrângeri, Gaz Metan rămâne cu 28 de puncte în clasamentul Ligii I, iar etapa viitoare medieșenii vor juca pe teren propriu cu CFR Cluj.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii