„Curg” amenzile pentru nerespectarea măsurilor împtriva extinderii infecțiilor cu COVID

de: Ring Radio
0 Comentarii

Administratorii unor societăți comerciale au fost amendați de polițiști pentru că nu au respectat regulile de funcționare impuse în perioada carantinei.  În urma unei sesizări primite la nivelul I.P.J. Sibiu cu privire la nerespectarea de către un operator economic, cu punct de lucru în localitatea Racovița, a măsurilor de prevenire  a infectării cu coronavirus instituite în perioada stării de alertă, în cursul zilei de 22 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au efectuat verificări suplimentare la societățile comerciale care funcționează pe raza localității amintite. Astfel, în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că în cursul serii de sâmbătă, 20 februarie, administratorul unui bar din localitate a desfășurat activități în incinta unității deși, în ziua precedentă, vineri, 19 februarie, în cadrul activităților de control desfășurate, acesta fusese reinstruit de către polițiști cu privire la restricțiile și interdicțiile impuse în această perioadă. În urma celor constatate, polițiștii avrigeni l-au sancționat contravențional pe administrator cu amendă în valoare de 2.000 de lei. De asemenea, administratorul unei alte societăți comerciale, cu punct de lucru în localitatea Micăsasa, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la organizarea programului de lucru.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii