Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Sibiu, au descoperit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 26 de persoane care participau la o petrecere într-un imobil din orașul Miercurea Sibiului. Oamenii legii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 de lei, iar evenimentul a fost întrerupt. În weekend, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Au fost verificate 1.308 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea sau carantina. De asemenea, au fost verificate 87 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 317 de mijloace de transport, din care 51 de mijloace de transport în comun. În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 120 de sancțiuni contravenționale în valoare de 23.000 de lei. Polițiștii au dat două sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre doi bărbați în vârstă de 29 de ani, din Ocna Sibiului, respectiv 30 de ani, din Jina, reveniți din străinătate. Ei au fost sancționați cu câte 1.000 de lei fiecare. Alte 77 de sancțiuni în valoare de 4.500 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind obligativitatea purtării măștii de protecție. Un număr de 14 sibieni au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea, valoarea totală a amenzilor fiind de 1.500 de lei.
Postarea anterioară