Centrul de vaccinare împotriva Covid din orașul Dumbrăveni, județul Sibiu, este funcțional și se așteaptă suplimentarea dozelor de vaccin Pfizer alocate județului Sibiu pentru operaționalizare, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Sibiu. Solicitarea de suplimentare a dozelor de vaccin a fost transmisă săptămâna trecută Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 și Ministreului Sănătății. Centrul de vaccinare din Dumbrăveni este vizibil în platforma națională de vaccinare anti-covid, cu listă de așteptare. Un alt centru de vaccinare este în pregătire în județul Sibiu, în localitatea Săliște, unde nu s-a rezolvat încă problema deficitului de personal care trebuie asigurat de Primărie. Conform reglementărilor în vigoare, un centru de vaccinare este asigurat cu două ture de personal, pentru fiecare tură fiind necesari 2 medici, 4 asistente și 2 registratori. Județul Sibiu dispune în prezent de 14 centre de vaccinare active. Potrivit ultimelor date furnizate de DSP, la nivelul județului Sibiu au fost imunizate cu prima doză 45.989 persoane, dintre care 22.227 au primit și rapelul.
Postarea anterioară