Și băut, și fără permis de conducere. Așa a fost descoperit un bărbat din Axente Sever, la volan. Duminică, pe Drumul Național 14B, în orașul Copșa Mică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în Axente Sever, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept. Mai mult decât atât, în urma testării alcoolscopice, rezultatul afișat de etilometru a fost de 0,80 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
Postarea anterioară