Marţi a avut loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Axente Sever în cadrul căreia a fost adoptat bugetul comunei Axente Sever pentru anul 2021. La fel ca în anii, precedenţi, la ședință a participat și președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. Bugetul comunei Axente Sever pentru anul 2021 este de aproape 6.300.000 lei și este structurat astfel încât mare parte din sumă este direcționată spre investiții, în special pentru infrastructură. 325.000 lei sunt alocaţi pentru capitolul „Ordine publică şi siguranţă naţională” (echipamente și dotări pentru SVSU Axente Sever și pentru asigurarea serviciului de pază în comună), iar 551.000 lei sunt alocaţi pentru capitolul „Învăţământ” (în aceste cheltuieli sunt prevăzute cele necesare pentru renovarea exterioară a grădiniţei din localitatea Agârbiciu şi amenajarea locurilor de joacă). În ceea ce privește capitolul „Cultură, recreere și religie”, au fost alocaţi 822.000 lei, pentru amenajarea unei parcări la capela mortuară din localitatea Axente Sever, amenajarea a două locuri de joacă (în Axente Sever şi Agârbiciu), reabilitarea şi modernizarea terenului de sport din Agârbiciu şi realizarea unor reparaţii exterioare la Căminul Cultural din localitatea Şoala. De asemenea, 20.000 lei au fost alocaţi pentru finalizarea picturii de la biserica ortodoxă din localitatea Axente Sever. 829.000 lei sunt alocați pentru cheltuielile de la capitolul „Asigurări şi asistenţă socială”, precum şi 891.000 lei pentru capitolul „Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică” (în acestă sumă sunt incluse cheltuielile pentru realizarea de branşamente de apă şi achiziţionarea unei freze pentru întreţinerea spaţiilor verzi din comună). Pentru capitolul „Protecţia mediului” au fost alocaţi 396.000 lei, care reprezintă în principal cheltuielile pentru serviciul de salubritate. 80.000 lei au fost alocaţi pentru capitolul „Agricultură, silvicultură şi piscicultură”, reprezentând cheltuielile de administrare ale fondului forestier al comunei Axente Sever. Nu în ultimul rând, aproape 1.260.000 lei au fost alocaţi pentru capitolul „Transporturi”, pentru modernizarea străzilor din Axente Sever şi Agârbiciu, urmând să fie realizate şi trotuarele şi rigolele, în completarea celor 17 străzi care vor fi modernizate cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii.
Postarea anterioară