Județul Sibiu înregistrează în continuare o transmitere comunitară a infecțiilor cu noul coronavirus iar populația este sfătuită de specialiștii în sănătate publică, inclusiv persoanele vaccinate împotriva Covid, să evite în perioada Sărbătorilor Pascale zonele aglomerate și să respecte măsurile de protecție, transmite Prefectura Sibiu. În contextul în care se așteaptă intensificarea circulației în zonele marilor magazine și risc crescut de transmitere a infecției cu virusul SARS-CoV-2, specialiștii recomandă evitarea zonelor aglomerate. Prefectura cere tuturor celor care vor participa la slujbele religioase care se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, să aplice regulile de protecție sanitară. Potrivit reglementărilor, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase tradiționale din noaptea de Paști, respectiv 1-2 mai, este permisă circulația persoanelor în afara locuinței, în intervalul orar 20-5, fără a se forma grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii.
Postarea anterioară