Tânără însărcinată, rănită într-un accident produs de un bărbat din Copșa Mică

de: Ring Radio
0 Comentarii

Un șofer din Copșa Mică a provocat un accident pe un drum județean. Vineri după amiaza, două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs la intersecția DJ106 cu DC 44 Fofeldea. Polițiștii rutieri au stabilit în urma cercetărilor că, un autoturism condus de un bărbat din Copșa Mică a intrat pe drumul județean fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat din Bârghiș. Astfel, un șofer de 62 ani din Copșa Mică, a pătruns în drumul județean fără să se asigure și fără să acorde prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 26 ani din Bârghiș cu care a intrat în coliziune. În urma accidentului a rezultat rănirea unei femei de 21 ani, din Bârghiș, pasageră în mașina care circula pe drumul județean. Tânăra este însărcinată în 5 luni și s-a ales cu un traumatism la picior în urma evenimentului. Victima a fost transportată la Secția Obstetrică Ginecologie din  Sibiu pentru investigații medicale. Polițiștii rutieri au demarat o anchetă în acest caz.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii