29 de persoane înscrise la Bătălia Cărților

de: Ring Radio
0 Comentarii

29 de persoane s-au înscris până în prezent la Bătălia Cărților ediția 2021. Concursul naţional de lectură este în plină desfășurare pe trei categorii de vârstă, copii între 11 și 13 ani, adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani și adulți. Participanţii la acest concurs trebuie să lectureze cărțile din listele recomandate până la sfârşitul lunii noiembrie şi să predea fişele de lectură completate, odată cu predarea cărţii lecturate. Fişele de lectură vor fi evaluate de către un juriu format din profesorii Dana Aparaschiței și Adela Boieșan de la Clubul de Carte „Cafeneaua Literară” și Cristina Pustai. Etapa finală va avea loc în luna decembrie şi va cuprinde dezbaterea “Convinge-mă să citesc!”, în cadrul căreia participanţii vor susţine cartea preferată şi vor răspunde la întrebări pe marginea cărţilor citite, urmată de jurizare şi festivitatea de premiere. Vor fi acordate premii finaliştilor concursului, și de asemenea se vor mai acorda alte premii care să stimuleze participanții în încurajarea lecturii: „Cea mai bună fişă de lectură”, „Cea mai bună pledoarie pentru cartea preferată”, „Premiu pentru înțelegerea textului” „Cititorul anului”, „Cele mai pertinente răspunsuri”şi „Cartea anului”. Finaliștii concursului vor putea participa la faza națională a Concursului Naţional de Lectură „Bătălia Cărților”.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii