164 de cazuri de COVID în țară, 7 în județul nostru

de: Ring Radio
0 Comentarii

De marți până miercuri au fost raportate 164 de cazuri noi de COVID-19, din 16.745 de teste efectuate. Alți 62 de români au murit din cauza infecției cu coronavirus, iar la ATI sunt 391 de pacienți COVID-19. Până miercuri, 2 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.078.142 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.040.869 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 30.415 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.089. Dintre acestea, 391 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.924.894   teste RT-PCR și 1.179.766 de teste rapide antigenice. Rata de infectare cu noul coronavirus în județul Sibiu a scazut miercuri la 0,43 cazuri la mia de locuitori, cu 7 cazuri noi confirmate de marți până miercuri dintr-un total de 150 teste, și un singur deces, a informat Prefectura Sibiu. Numărul persoanelor confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 de al începutul pandemiei a ajuns la 26.461, dintre care 1.040 au decedat, în ultimele 24 de ore fiind raportat de spitalele din Sibiu un singur deces. Numărul bolnavilor internați pe secțiile Covid este de 78 de pacienți, în timp ce la ATI sunt tratați 10 de bolnavi.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii