Miercuri a fost semnat cotractul pentru studiul de fezabilitate al centurii ocolitoare a Mediașului

de: Ring Radio
0 Comentarii

Ieri, la sediul municipalității a fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al unui proiect prioritar pentru municipiul de pe Târnava Mare, respectiv „Varianta ocolitoare a orașului Mediaș, pe Drumul Național 14“. Scopul principal al acestui proiect este execuția variantei ocolitoare a municipiului Mediaș, pe Drumul Național 14, inclusiv conectarea la rețeaua de drumuri existente, având toate premisele pentru a beneficia de finanțare europeană. Proiectul este inclus în Ordinul Ministrul Transporturilor 1699/2020, care prevede aprobarea listei ce cuprinde proiectele de infrastructură și transport, în vederea includerii la finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. Valoarea totală a contractului, câștigat prin licitație este de 1.817.833,83 lei cu TVA, iar durata de implementare este de 15 luni, din care 8 luni sunt alocate întocmirii studiului de fezabilitate. Acesta va include analiza multicriterială de traseu, respectiv studiul de trafic; studii de teren (studii topografice detaliate, hidrologice şi hidraulice detaliate, geotehnice, arheologice, studiul de seismicitate, studii privind ocuparea terenurilor- exproprieri, alte investigații de sol si materiale, identificarea, relocarea si protejarea utilităților publice); activități de proiectare (lucrări de drum, intersecții, podețe, lucrări de consolidare, lucrări de poduri/pasaje, viaducte, lucrări hidrotehnice, siguranța circulației rutiere, conectarea rețelei locale de drumuri, dotări ale variantei de ocolire, planul de operare si întreținere, lucrări de tuneluri); evaluarea impactului asupra mediului; analiza cost-beneficiu și modelul financiar; autorizații, avize și acorduri. Lungimea totală a traseului variantei ocolitoare este de 8,425 km și prevede podurile și pasajele peste râul Târnava Mare, iar linia de cale ferată de pe magistrala 300 cu o lungime de 1,185 km include 4 poduri și 2 viaducte. Traseul pornește din sensul giratoriu situat pe Șoseaua Sibiului, traversează linia ferată și râul Târnava Mare, se intersectează cu strada Titus Andronic, continuă de-a lungul digului râului, se intersectează cu strada Baznei, continuă cu un viaduct în zona stadionului și apoi traversează râul Târnava Mare și linia căii ferate la ieșire până în Drumul Național 14. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a întocmit în 2004 un studiu de fezabilitate privind obiectivul de investiții „Varianta ocolitoare a orașului Mediaș, pe Drumul Național 14”. Firma câștigătoare va acorda asistență municipalității pe întreg circuitul de avizare, până la obținerea Hotărârii Guvernului de reaprobare a indicatorilor tehnico-economici, conform Studiului de fezabilitate actualizat.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii