Autoritățile sibiene au anunțat ieri că județul Sibiu nu a mai înregistrat niciun caz de infecție cu coronavirus, de miercuri până joi, dintr-un total de 399 de teste efectuate. Potrivit datelor transmise de Sibiu, rata de infectare a scăzut la 0,20, cu doar două localități cu incidență mai mare de 1 la mia de locuitori. În același interval au fost înregistrate două decese. În județul nostru, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 26.488 de persoane. Până ieri s-au vindecat 21.372 de persoane, iar 1.050 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. Ieri dimineață erau spitalizate un număr de 40 de persoane, dintre care pe ATI 5 adulți. În privința ratei de infectare, doar localitățile Cristian și Marpod au incidență de 1 la mia de locuitori, respectiv 1,11 și 1,01.
Postarea anterioară