3 răniţi după un impact între un microbuz şi un autoturism

de: Ring Radio
0 Comentarii

Trei persoane au fost rănite, miercuri, pe Drumul Judeţean 106, pe raza localităţii Cornăţel. După ce au efectuat primele cercetări la faţa locului, poliţiştii au stabilit că, într-o curbă s-a produs o coliziune între două autovehicule care circulau din sens opus, respectiv un microbuz de marfă, condus de un bărbat de 39 de ani, din direcția Agnita spre Sibiu și un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 24 de ani din Glâmboaca, din direcția Sibiu – Agnita. În urma impactului, trei persoane au fost rănite. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a intervenit cu un echipaj de descarcerare și un echipaj de terapie intensivă mobilă, împreună cu două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Sibiu, pentru acordarea primului ajutor persoanelor rănite. Un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, evaluat de către echipajul SMURD cu politraumatisme, în stare de conștiență, a avut nevoie și de intervenția echipajului de pompieri pentru descarcerare. Acesta a fost transportat de urgență la spitalul județean cu ambulanța SMURD. Echipajele Serviciului de Ambulanţă Sibiu au transportat la Unitatea de Primire Urgenţe Sibiu două persoane, o femeie de 46 de ani cu traumatism costal şi un alt traumatism la picior şi un tânăr de 24 de ani cu traumatism cranian şi traumatism la genunchi. Poliţiştii sibieni au deschis o anchetă în acest caz.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii