Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a aprobat hotărârea care introduce noile restricții și relaxări începând cu 12 iulie, odată cu prelungirea stării de alertă în România. Viața în județul Sibiu va fi ceva mai relaxată, odată cu introducerea unor noi măsuri de relaxare a restricțiilor, introduse anterior prin legislația privind starea de urgență. Este vorba despre condițiile în care pot fi desfășurate evenimente, fie ele culturale sau sportive, despre condițiile în care vor funcționa restaurantele, cafenelele și celelalte activități de alimentație publică, sălile de sport și fitness, locurile de joacă pentru copii. Pe scurt, programul pentru cele mai multe dintre aceste unități se mărește până la ora 2.00, iar accesul peste pragurile stabilite de guvern este permis doar în cazul în care persoanele care sunt acceptate îndeplinesc una din cele trei condiții: au fost vaccinate, au un test COVID negativ sau au trecut prin boală și au dobândit imunitate.
Postarea anterioară