Tinerii maghiari din județul Sibiu au fost protagoniștii celei de-a zecea ediții al proiectului Europa Minorităților. În cadrul proiectului 70 de tineri au participat la Tabăra de Înot organizată de asociația Uniunea Tineretului Democrat Maghiar din Mediaș. Tabăra a avut loc în perioada 15-21 august 2021 în localitatea Vlăhița din județul Harghita, locație ideală pentru un astfel de proiect.
Tinerilor participanți li s-au oferit timp de o săptămână masa și cazarea, iar pe lângă acestea diverse activități sportive, educaționale și de timp liber. Organizatorii s-au asigurat ca programul acestei ediții să fie unul cât mai colorat și diversificat. „Tabăra fiind la cea de-a zecea ediție, se poate spune că este un proiect de succes, un proiect așteptat atât de către participanți cât și de către organizatori. Plus valoarea adusă comunităților din județul Sibiu este indispensabilă, chiar unică din foarte multe puncte de vedere. Faptul că tineri au început acum zece ani organizarea primei ediții și au reușit să continue acest proiect este un lucru lăudabil, însă menționăm și faptul că echipa de proiect s-a extins în ultimii ani, recrutând din rândul participanților membri valoroși ai echipei.’’a declarat la final Balázs Botond, președintele asociației Uniunea Tineretului Democrat Maghiar Mediaș (UTDM Mediaș)