Astăzi se vând biletele la partida Gaz Metan – UTA Arad

de: Ring Radio
0 Comentarii

Gaz Metan Mediaș joacă în această seară, de la ora 21:00 cu UTA Arad, în etapa cu numărul 7 a noului sezon competițional. Biletele la acest meci se pun în vânzare luni între orele 18:00-21:00, la casieria Stadionului Gaz Metan. Prețul unui bilet este de 25 lei la Tribuna oficială, respectiv 10 lei la Tribuna 1 și Tribuna 2. De asemenea, biletele pot fi deja achiziționate online, de pe bilete.ro. Conform actualului protocol în vigoare, spectatorii trebuie să aibă asupra lor la intrarea pe stadion dovada vaccinării anti-COVID-19, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare. Aceasta poate fi prezentată pe telefonul mobil sau pe suport de hârtie. De asemenea, au acces persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore, în format fizic. Totodată, vor avea acces și spectatorii care prezintă dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2. Federația Română de Fotbal a aprobat noul protocol medical prin decizie de Comitet de Urgență. Concret, a fost modificat Protocolul medical pentru desfășurarea competițiilor. Cea mai importantă modificare este cea referitoare la faptul că minorii nu mai sunt obligați să se testeze, fiind astfel exceptați de la regula testării, atât ca sportivi, cât și ca suporteri.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii