Festival de Dansuri Populare Maghiare la Mediaș

de: Ring Radio
0 Comentarii

Este zi de sărbătoare, sâmbătă, 18 septembrie, pentru maghiarii din Mediaș și nu numai. În zona de agrement Greweln din municipiul de pe Târnava Mare este programată a 18-a ediție a Festivalului de Dansuri Populare Maghiare Vándorcsizma. Acesta este organizat de către Asociația Tinerilor Maghiari din municipiul de pe Târnava Mare, în colaborare cu Primăria Mediaș și Formația de dansuri populare maghiare Gyöngyvirág. Festivalul ,,Vándorcsizma”, a ajuns anul acesta la cea de-a optesprezecea ediție, iar organizatorii au pregătit un program complex. Ca de obicei, evenimentul va debuta în jurul amiezii cu o paradă a portului popular pe traseul Casa Millenium – Piața Corneliu Coposu, iar apoi de la ora 13:00 festivalul se va muta în zona de agrement Greweln. În programul ediției din acest an sunt incluse dansuri populare, un concurs de gătit gulaș, dar și diferite expoziții și târguri, ridicare de iurtă, iar copii vor putea participa la diferite concursuri. În programul manifestării sunt cuprinse și concerte susținute de Sándor Homonyik și  formația Vivat Bacchus.

Există unele condiții pentru participarea la eveniment pentru a preveni răspândirea infecțiilor cu coronavirus. Astfel, pot participa la eveniment persoanele vaccinate, cele care au trecut prin boală, cei care prezintă un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă un test antigen (rapid), nu mai vechi de 24 de ore. La fiecare intrare la manifestare se efectuează măsurarea temperaturii, iar organizatorii pun la dispoziția participanților măști de protecție și dezinfectant. Pe tot teritoriul festivalului se vor găsi măști de protecție și dezinfectant  puse la dispoziția participanților în mod gratuit.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii