Infracţiuni rutiere în Mediaş şi zona de nord a judeţului

de: Ring Radio
0 Comentarii

Cu permisul suspendat sau chiar fără permis de conducere. Aşa au fost descoperiţi la volan câţiva şoferi la sfârşitul săptămânii trecute în municipiul nostru şi în zona de nordul a judeţului. Sâmbătă dimineaţa, pe strada Principală din localitatea Buzd, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 37 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. Sâmbătă seara, pe raza localității Târnava, polițiștii au identificat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Moșna, în timp ce conducea un autoturism deși nu are permis de conducere. Totodată, s-a constatat că autoturismul este neînmatriculat. Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat. Duminică seara, pe strada Păcii din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus în regim taxi de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Moșna. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat după ce, în cursul lunii iunie a acestui an a fost depistat conducând un autovehicul neînmatriculat. De această dată, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către un şofer care are permisul suspendat.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii