Sute de amenzi aplicate în cadrul acţiunilor Truck and Bus

de: Ring Radio
0 Comentarii

Autovehiculele pentru transportul persoanelor și al mărfurilor au făcut obiectul unor ample acțiuni de control, desfășurate în perioada 11 – 17 octombrie de către polițiștii rutieri sibieni. Acţiunile au avut drept obiectiv principal verificarea şoferilor autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și a transportului public de marfă cu capacitatea de transport mai mare de 3,5 tone, Activităţile au fost derulate în cadrul campaniei Truck and Bus. Polițiștii sibieni din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au acționat pe drumurile național – europene și pe cele județene și au verificat 524 de autovehicule de transport de marfă și transport de persoane, în urma controalelor fiind aplicate peste 130 de sancțiuni contravenționale în valoare de 111.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 11 permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare. Pe A1, Sibiu – Hunedoara, polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi Sibiu – Holdea au verificat 358 de autovehicule destinate transportului de marfă și de persoane și au aplicat 179 de sancțiuni contravenționale în valoare de 125.000 de lei. Au fost reținute 3 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare. Printre neregulile constatate de către polițiști amintim conducerea sub influența alcoolului, conducerea unor autovehicule care prezintă defecțiuni tehnice, nerespectarea programului de conducere și odihnă, nereguli cu privire la funcționarea tahografului, supragreutate sau neportul centurii de siguranță și altele. Reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier care au acționat atât pe DN 1, cât și pe A1, au verificat 176 de autovehicule și au aplicat 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 214.000 de lei. 10 autovehicule au fost imobilizate, 4 dintre acestea pentru nereguli în utilizarea tahografului și 6 pentru supragreutate.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii