Amenzi uriaşe pentru doi soţi din Copşa Mică care nu au stat în carantină şi izolare

de: Ring Radio
0 Comentarii

Doi soţi din Copşa Mică au primit amenzi în valoare totală de 7.500 de lei pentru că nu au stat în carantină, respectiv izolare.  Poliţiştii din judeţ au organizat acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.500 de lei, dintre care 5 sancțiuni cu avertisment scris pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară. O femeie în vârstă de 79 de ani, din orașul Tălmaciu, a fost avertizată în scris pentru nerespectarea măsurii izolării. De asemenea, o femeie în vârstă de 21 de ani, din Copșa Mică, a fost sancționată cu amendă în valoare de 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurii izolării, iar soțul acesteia, în vârstă de 26 de ani, a fost amendat cu suma de 5.000 de lei pentru încălcarea măsurii carantinei.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii