O stradă din Mediaș va intra în reparații

de: Ring Radio
0 Comentarii

Municipalitatea medieșeană a identificat un obiectiv de investiții care ar putea fi realizat prin finanțare din cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”. Astfel, la sfârșitul acestei săptămâni este programată o ședință extraordinară a Consiliului Local Mediaș, iar unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi este cel referitor la aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimativ pentru reabilitarea străzii Panait Cerna din municipiul de pe Târnava Mare. Inițiatorii proiectului susțin că artera respectivă se află într-o avansată stare de degradare, atât a părții carosbile cât și a trotuarului și se impun intervenții urgente. Prin acest proiect se propune, printre altele, reabilitarea sistemului rutier, reabilitarea rețelei de trotuare, precum și realizarea marcajelor stradale și montarea de indicatoare rutiere. Valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 1,7 milioane de lei. O decizie finală asupra proiectului va fi luată vineri, 22 octombrie, când este programată ședința extraordinară a Consiliului Local Mediaș.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii