32 de proiecte de hotărâre la şedinţa Consiliului Local Mediaş

de: Ring Radio
0 Comentarii

32 de proiecte de hotărâre se află pe ordinea de zi a şedinţei ordinare aferentă lunii octombrie a Consiliului Local Mediaş programată pentru mijlocul acestei săptămâni. Printre cele mai importante proiecte de hotărâre care vor fi discutate se află un proiect de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetare a municipiului Mediaş pe trimestrul III 2021, un alt proiect de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar către Clubul Sportiv „Gaz Metan” sau proiectul de hotărâre privind repartizarea unor locuințe pentru tineri construite prin ANL în regim de închiriere. Tot la şedinţa de la mijlocul săptămânii va fi discutat un proiect de hotărâre privind prelungirea unor contracte de închiriere pentru locuințele ANL situate în municipiul Mediaş, proiectul de hotărâre privind aprobarea Listei persoanelor vârstnice cu domiciliul în Mediaş şi satul aparţinător Ighişu Nou care au împlinit sau vor împlini 80 de ani în perioada 1 iulie-31 decembrie 2021 sau proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului la faza proiectului tehnic și a indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: „Reabilitare denisipatoare și rigole scurgere ape pluviale pe str. Dealul Cucului, municipiul Mediaș”. Aleşii medieşenilor vor discuta şi hotărârea privind aprobarea proiectului la faza Studiu de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare zona agrement și loc de joacă – zona Greweln”,  hotărârea privind aprobarea proiectului la faza de Proiect Tehnic și a indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: „Reabilitare și extindere Compartiment Primire Urgențe” în cadrul Spitalului Municipal Mediaș şi proiectul de hotărâre privind atribuirea denumirii de Strada Bujorului. Şedinţa Consiliului Local Mediaş este programată miercuri, 27 octombrie, de la ora 16, în sistem de videoconferinţă.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii