Doi nuntaşi amendaţi în Sibiu. În Copşa Mică doi soţi au fost amendaţi cu 10.000 de lei

de: Ring Radio
0 Comentarii

15 sancțiuni contravenționale în valoare de 12.500 de lei au fost aplicate de poliţiştii din judeţul Sibiu în cadrul acţiunilor de verificare a felului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare în starea de alertă. La nivelul județului Sibiu, în acțiunile de control au fost angrenați 63 de polițiști, fiind verificate 1.105 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea sau carantina, fiind de asemenea verificate 30 de societăți comerciale şi persoane fizice autorizate și 169 de mijloace de transport, din care 26 de mijloace de transport în comun. Administratoarea unui local din municipiul Sibiu a fost sancționată cu avertisment scris pentru organizarea unei nunţi fără a se asigura că participanții respectă normele legale în vigoare care vizează accesul la eveniment. De asemenea, doi dintre participanții la eveniment, un tânăr din comuna Sadu și o tânără din comuna Mihăileni, ambii în vârstă de 23 de ani, nu au prezentat certificatul verde care să le permită accesul, aceștia fiind sancționați cu amendă în valoare de 2.000, respectiv 500 de lei. De asemenea, o femeie în vârstă de 21 de ani, din Copșa Mică, a fost sancționată cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii izolării, iar soțul acesteia, în vârstă de 26 de ani, a fost amendat cu suma de 5.000 de lei pentru încălcarea măsurii carantinei. Cei doi au mai fost depistați încălcând măsurile amintite și în cursul zilei de 19 octombrie. Alte 10 persoane au fost sancționate cu avertisment scris pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii