10 sancţiuni pentru locuitorii din judeţul Sibiu care nu purtau masca de protecţie

de: Ring Radio
0 Comentarii

Polițiștii din judeţul Sibiu  continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Luni şi marţi au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare. 77 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 919 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea sau carantina, fiind de asemenea verificate 52 de societăți comerciale şi persoane fizice autorizate și 96 de mijloace de transport, din care 11 mijloace de transport în comun. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 250 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară. Poliţiştii recomandă tuturor locuitorilor judeţului să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii