Peste 3 milioane de lei au fost investiţi pentru reabilitarea a două străzi din municipiul Mediaş. Este vorba despre străzile Aurel Mititelu și Nicolae Drăgan din cartierul Gloria, la finele săptămânii trecute fiind programată recepția lucrărilor de echipare tehnico-edilitară de pe cele două artere. Proiectul pentru investiţiile de pe cele două străzi a fost derulat prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală II, iar o parte dintre fonduri au fost asigurate și de la bugetul local. Pe cele două străzi au fost realizate rețelele de alimentare cu apă, rețelele de canalizare pluvială, de canalizare menajeră, iluminatul public, trotuarul din pavaj și carosabilul din asfalt. Valoarea totală a investiţiei a fost de 3,1 milioane de lei.
Postarea anterioară