5.293 de noi cazuri de COVID în ţară, 50 în judeţul Sibiu

de: Ring Radio
0 Comentarii

5.293 de noi cazuri de COVID au fost raportate, de sâmbătă până duminică, de către Grupul de Comunicare Strategică. În acelaşi interval au fost raportate şi 273 de decese cauzate de coronavirus. Până duminică, 7 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.706.882 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.  1.496.473 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 50.755 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.485. Dintre acestea, 1.868 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 314 sunt minori, 283 fiind internați în secții și 31 la ATI. 50 de cazuri noi de coronavirus şi 12 decese au fost înregistrate în judeţul Sibiu de sâmbătă până duminică. În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 39.833 persoane. Până duminică s-au vindecat 31.906 persoane, iar 1.451 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. Duminică dimineaţa erau spitalizate un număr de 444 de persoane, dintre care pe ATI 46 persoane. La nivelul județului Sibiu, de sâmbătă până duminică s-au efectuat 402 teste, dintre care 79 RT-PCR și 323 teste rapide. Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1.789 persoane aflate în carantină și un număr de 2.205 persoane în izolare. În ceea ce privește rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 8,08 la 1000 de locuitori în ultimele 14 zile. În municipiul Mediaş rata de incidenţă COVID era duminică de 7,45 la 1.000 de locuitori.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii