14 locuitori ai judeţului Sibiu sancţionaţi pentru nepurtarea măştilor de protecţie

de: Ring Radio
0 Comentarii

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare. 70 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 819 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea şi carantina, fiind de asemenea verificate 42 de societăți comerciale şi persoane fizice autorizate și 220 de mijloace de transport, din care 14 mijloace de transport în comun. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei, din care 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară şi 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii