Deprecated: implode(): Passing glue string after array is deprecated. Swap the parameters in /var/customers/webs/protectmed/radioring.ro/wp-content/themes/soledad/functions.php on line 165 Deprecated: implode(): Passing glue string after array is deprecated. Swap the parameters in /var/customers/webs/protectmed/radioring.ro/wp-content/themes/soledad/functions.php on line 165

5 autospeciale au intervenit pentru stingerea unui incendiu violent în Orlat

de: Ring Radio
0 Comentarii

O șură, o afumătoare precum și alte șuri învecinate au fost cuprinse de flăcări, 5 autospeciale de pompieri intervenind pentru stingerea incendiului. În noaptea de luni spre marți, pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Săliște, alături de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Orlat au intervenit cu 5 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD în Orlat, pe strada Victoriei pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o afumătoare și o șură La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la acoperișul comun al celor două anexe, șură și  afumătoare.

Totul a plecat de la scântei din jarul de la  afumătoare care a ajuns la acoperișul comun al șurii unde erau depozitate 3 tone de fân. Incendiul a fost localizat și lichidat înainte de a afecta grav și alte anexe ale imobilelor învecinate. În urma incendiului șura și afumătoarea au fost distruse în totalitate, au ars 3 tone de fân, iar o parte dintre acoperișurile unor șuri învecinate au fost afectate de foc. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită. Pentru a preveni și alte evenimente similare, pompierii sibieni spun că este interzisă folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în apropierea clădirilor, în magazii, şuri, remize, şoproane sau lângă materiale combustibile. Afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie. De asemenea, se interzice folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului ori lăsarea deschisă a uşiţelor de curăţare.

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii